Avioane

A10 Thunderbolt       

Introducere

Razboiul din Vietnam era înca în plina desfasurare când conducatorii americani si-au dat seama ca avioanele pe care le aveau la dispozitie nu erau adecvate misiunilor de sprijinire a trupelor terestre. Avioanele de tip F-4, F-100 sau F-105, nu erau capabile sa actioneze eficient asupra tintelor punctiforme. Cel mai eficient avion pentru distrugerea unor astfel de tinte s-a dovedit a fi avionul cu elice A-1 Skyraider, care însa nu putea evolua si la viteze mari. În consecinta, conducerea U.S.A.F. a lansat catre firmele constructoare de avioane solicitarea realizarii unui aparat simplu, robust, fiabil,care sa poata zbura atât la viteze mici, cât si la viteze mai mari decât un avion cu elice. De asemenea, s-a impus ca aparatul sa poata fi exploatat si în conditii improvizate, sa poata decola si ateriza de pe terenuri sumar amenajate, într-un spectru larg de conditii meteo, distanta rulajului la decolare sa fie sub 1200 m, forta de tractiune a fiecarui motor sa depaseasca 4000 daN, încarcatura utila sa fie de peste 4300 kg, raza de actiune peste 400 km, iar timpul de patrulare de cel putin doua ore.

Programul a demarat în iunie 1966, dar nu a fost dat publicitatii decât în septembrie acelasi an. Datele proiectului au fost avansate la nu mai putin de 21 de companii. Majoritatea s-au gândit la realizarea unui aparat echipat cu doua motoare turbopropulsoare. Dupa mai multe prezentari, s-a hotarât sa fie acceptate numai propunerile cu motorizare de turboreactoare, cu dublu flux, cu randament îmbunatatit, la o masa maxima a aparatului de 16.000 kg. De asemenea, conducerea aviatiei a stabilit un pret maxim de 1,5 milioane dolari/aparat, la o comanda de 600 de bucati. Pâna în 10 august 1970, firmele Boeing, Fairchild, General Dynamics, Cessna, Northrop si Lockheed s-au aratat disponibile pentru preluarea comenzii, celelalte neputând suporta financiar costurile unui astfel de proiect. Tot din considerente economice, în timp, au ramas în cursa doar firmele Fairchild si Northrop. Acestea au primit sarcina de a realiza câte doua aparate prototip, urmând ca testele de zbor sa stabileasca firma câstigatoare a întregii comenzi.

În data de 01.03.1971 s-au stabilit numele prototipurilor: proiectul Northrop -YA-9, iar Fairchild-Republic - YA-10. Primele decolari au fost executate (ca de obicei, în cazul prototipurilor) la baza Edwards. Primul test a fost executat de prototipul YA-10, în data de 10.05.1972, avându-l ca pilot de încercare pe Howard Nelson de la firma Republic. În data de 30.05.1972 s-a ridicat în aer si prototipul YA-9 cu pilotul Lew Nelson. Datorita eficientei mai mari a celor de la firma Fairchild, la 21 iulie a putut decola si al doilea prototip.

În perioada 10 octombrie-9 decembrie 1972 s-au comparat rezultatele testelor, în cursul carora s-au efectuat un numar de 306 ore cu tipul YA-9 si 328 de ore cu YA-10. Cei trei piloti de testare ai Comandamentului Fortelor Aeriene Strategice si cei doi din partea Comandamentului Aerian Tactic au înclinat catre optiunea YA-10, chiar daca la ambele variante performantele erau excelente. Aceasta pozitie a aparut datorita faptului ca YA-10 avea mai multe puncte de acrosaj, iar deosebirile dintre prototip si aparatele de serie urmau sa fie minore, facilitând o mai rapida trecere la productia de serie. De asemenea, grupul propulsor TF-34, ce urma sa echipeze avioanele de serie, era deja testat cu succes în marina militara, pe avioanele S-3 Viking.

Victoria uniunii Fairchild-Republic a fost declarata oficial în 18 ianuarie 1973, data la care au si fost comandate zece aparate serie “0”, în valoare de 159,2 milioane de dolari. Vestea a fost un succes si pentru firma General Electric, care în urma vânzarii motoarelor TF-34, aferente comenzii, au încasat 27,6 milioane de dolari.

De altfel, varianta civila a motorului a echipat si avionul de afaceri Canadair Challenger 601, iar o varianta apropiata, TF-39, a functionat cu succes pe avioanele de transport C-5A Galaxy. De asemenea, era satisfacuta si pretentia U.S.A.F. ca cele doua motoare (stânga-dreapta) sa fie interschimbabile. Datorita modificarilor aduse camerei de ardere si turbinei de înalta presiune, a fost posibil ca motorul TF-34-GA-100A sa aiba durata de functionare marita la 2.000 de ore.

Primul prototip a fost scos din exploatare în 15 aprilie 1975, dupa 469 de decolari si 591 ore de zbor.